Costuri optimizate. Productivitate sporită. Alege solutiile noastre
Conceptul de securitate fizică descrie un set de măsuri de securitate concepute pentru a opri accesul fizic al persoanelor neautorizate în incinta companiei sau a unui loc unde sunt stocate dispozitive și informații confidențiale. Sistemele de securitate fizică pot varia de la ceva foarte simplu, cum ar fi un sistem de închidere a ușilor, până la sisteme complexe construite pe mai multe nivele de securitate, ce presupun integrarea mai multor tehnologii.
Solicită ofertaRiscuri
În prezent, toate companiiile se confruntă cu provocări noi și complexe ale securității fizice. Cu toate că tehnologiile de securitate nu pot răspunde la toate problemele de securitate ale unei companii, dacă acestea sunt aplicate în mod corespunzător, ele pot maximiza șansele ca organizația să fie protejată și pot evita, în majoritatea cazurilor, pierderi de resurse sau bani.
Un aspect important de luat în considerare la implementarea unor măsuri de securitate fizică este un echilibru potrivit între o securitate adecvată și crearea unei atmosfere de „închisoare” sau de „buncar” ce ar afecta functionarea companiei. De asemenea, un echilibru potrivit trebuie sa fie intre securitatea fizică și securitatea informatică. Dacă dispozitivele, stațiile și serverele pot fi accesate sau chiar luate din clădire, orice măsură de securitate a informației nu mai are nicio valoare și poate fi compromisă foarte ușor.
Câteva dintre aspectele ce trebuie luate în calcul pentru alegerea unei soluții:
Câteva dintre aspectele ce trebuie luate în calcul pentru alegerea unei soluții:
- Ce vrem să protejăm?
- Contra ce amenințări ne protejam?
- Care sunt vulnerabilitățile existente sau care ar putea apărea?
- Care sunt consecințele unei pierderi?
- Ce nivel de protecție vrem să atingem?
- Care sunt constrângerile?
- Există cerințe privind design-ul securității și care sunt acestea?
- Cum răspund sistemele tehnologice și procedurile la incidentele de securitate?
Pentru a afla care sunt riscurile, este recomandat să se realizeze un audit sau o evaluare a vulnerabilităților.
Pierderea dispozitivelor și a datelor confidențiale ale companiei poate duce la pierderea clienților, pierderi financiare și a productivității angajaților, iar în cazul în care pierderea este gravă, afacerea poate chiar să nu își mai revină. Implementarea unei soluții adecvate de securizare a accesului fizic poate salva compania de pierderi majore sau de un eveniment neprevăzut.
Securitatea fizică este un termen larg, iar soluțiile pot varia de la cele mai simple până la cele mai complexe. În funcție de nevoile specifice ale companiei, se pot alege unul sau mai multe dintre elementele ce pot compune o soluție integrată:
- Obstacole ce ar putea întâmpina, intimida sau întârzia un potențial atacator.
- Controlul accesului poate fi realizat folosind porți, uși, încuietori. De asemenea, pot fi definite zone cu acces restricționat și controlat. O clasificare riguroasă se poate face prin politici și proceduri interne.
- Sisteme de detecție, cum ar fi alarme, senzori de mișcare, de contact, ce generează un răspuns atunci când se detecteaza acces neautorizat. Aceste măsuri vor crește probabilitatea detectării în timp util a unui atac.
- Sisteme de identificare și monitorizare: camere de securitate sau CCTV; aceste măsuri vor ajuta la identificarea unui atac, la verificarea unui incident și pentru o analiză ulterioară
Recomandarea noastră
Pentru alegerea unei soluții de securitate fizică este bine să fie făcută înainte o evaluare care să determine necesitățile și prioritățile organizației în ceea ce privește accesul fizic la resurse. Este recomandat ca această evaluare să fie realizată de către un specialist.